Doamna Bovary

„Doamna Bovary este asemenea gărilor din vremea ei: graţioasă, chiar florală, însă făurită din fier.” – John Updike

În realitate însă, soarta ei e mai umană şi mai de râvnit decât aceea a pântecelor muncite ale femeilor din Yonville […], care par să trăiască doar pentru a îndeplini anumite roluri domestice şi care cred, la fel ca soacra Emmei, că femeile nu trebuie să citească romane, spre a nu deveni nişte visătoare. Chiar dacă moare tânără şi sfârşitul îi e cumplit, Emma are cel puţin curajul să se accepte aşa cum este şi trăieşte experienţe profunde, pe care virtuoasele burgheze din Yonville nici măcar nu le-ar putea bănui în existenţa lor banală.” – Mario Vargas Llosa, Orgia perpetuă: Flaubert şi Madame Bovary