Poezii

Nationalismul modern, reportat din secolul al XIX-lea si recroit dupa specificul istoriei locale, este osmozat mitologic, religios. De aici si mesianismul poeziei, dar si al poetului, care se confunda cu profetul, care se face mediatorul intre divinitate si colectivitatea nationala. D. Popovici identifica trei momente in actul poetic mesianic: a) critica societatii contemporane, b) zugravirea societatii viitoare si c) chemarea si conducerea multimilor spre noua forma de viata. „Poezia lui Goga – observa criticul – aduce toate aceste trei momente, dar organizarea lor se face sub prevalenta celui dintai: mai presus de orice, ea este retinută in formele actuale ale vietii sociale; de aici isi deriva deopotriva revolta si durerea“. Jalea tine de analiza critica a lumii si este clamata individual. Trecutul „exemplar“, de tip eminescian, este convertit la Goga in timp dens de suferinte si nedreptati, obligand la invocatii unde „natura“ se preface in personaj. Oricat retorism ar fi in poezia sa deopotriva marturisitoare si subversiva, tensiunea si solidaritatea trairii poetului in duhul comunitar nu poate fi pusa serios la indoiala, iar patosul sau jertfelnic este de o sinceritate pura si coplesitoare, ca si cand harul se simte inefabil dincolo de cuvinte, anuland orice suspiciune de demagogie sau de simplu exercitiu discursiv.