La intretaierea drumurilor comerciale. Poeme alese

Fire aventuroasa si boema (practicand insa boema, din cate imi dau seama, ca pe o solutie existentiala intr-o lume sordida si inchistata), Mariana Marin nu a fost in primul rand mandatara unui spirit de vigilenta civica. Poezia ei pasionata si subiectiva nu vine pe strunele disperarii colective, nu este - in epoca in care poetii tineri aveau ca tel principal plasarea in inima realului, poezia cotidianului - o ieremiada patetica, ci marturia unei fiinte care se vede smulsa si risipita din realitatea propriei existente. Am invatat candva de la un poet pe care il admir ca exista o matematica a vocatiei pe care nimic (oricata sensibilitate, oricata cultura, oricata luminoasa inteligenta) nu o poate insela. Sa admiram, in treacat, simplitatea si rigoarea profesate cu o impecabila stapanire de sine pe care le emana elegiile Marianei Marin, scrise acum mai bine de treizeci si cinci de ani. Numai un astfel de om si de poet ar fi reusit (ca Virgil Mazilescu inaintea ei) sa impace atata timp dereglarile masive provocate de boala, angoasa, puseuri autodestructive, cu acea luciditate saturniana ce poate face dintr-un poet o torta.