aniG

„Un autoportret liric cu titlu aparent enigmatic este noul volum de poezii al Ginei Zaharia, autoare consacrată, care scrie, în egală măsură cu talent și meșteșug artistic, poezie, proză scurtă, roman, literatură pentru copii. Surprinzătorul titlu aniG înseamnă Gina invers, ca și cum cuvântul ar fi privit în oglindă, o oglindă în care găsim reflectate temele, motivele curente ale liricii sale, dar și stilul personal. Pentru cine le cunoaște, în evoluția lor din precedentele volume de versuri, nu e, așadar, un simplu capriciu anagramatic. S-ar putea crede – și nu am fi departe de intențiile Ginei Zaharia – că poetul e cel care privește lumea și se privește pe sine printr-o (totuși înșelătoare) dedublare. Vocea interioară l-ar asigura că introspecția e mult mai fertilă pentru imaginație decât eventuala radiografie a exteriorului sau comunicarea cu banalitatea lumii: «ascultă aniG/ dacă ciocănește cineva la ușa ta să nu deschizi/ nici nu întreba cine e/ fă-te că dormi sau mai bine ascultă muzică bună/ e terapie curată și-apoi tu nu ai nevoie de sfori pentru a te cățăra/ să vezi drumuri/ lumea ta e aici cu de toate…» (dacă ciocănește cineva la ușa ta să nu deschizi aniG). Reveria este suficientă pentru descifrarea în cheie personală a universului, pentru recapitularea de stări, trăiri, idei poetice reînveșmântate metaforic. Chiar și la o rapidă vedere, se poate observa această predilecție pentru amintire și reluarea ei, racordată la timpul prezent al trăirii. Un timp care este, la rândul lui, cel al visării, pentru că, scrie Gina Zaharia, „cine nu știe să viseze înseamnă că și-a pierdut cheia.»” – Costin Tuchilă, Autoportret cu anagramă, prefață, fragment.