In cautarea sensului pierdut, vol. I-II

Această carte va şoca. Pentru că tot ce nu cunoaştem, evident, ne şochează pe noi oamenii care ne lăsam şocaţi şi de ceea ce ştim. Poate că omului îi place să se uimească, poate de aceea îl şochează şi culmea ajunsă astăzi de Ştiinţă şi Cunoaştere. L-a şocat, nu-i vorbă, şi Ştiinţa Veche, cum şochează şi Ştiinţa Nouă, dar şi Filosofia Ştiinţei sau Metafizica. Îl şochează Universul Mare, îl şochează şi Universul cel mic, din el. Îl şocheză iubirea, îl şochează ura, îl şochează tăcerea, îl şochează comunicarea, într-atât încât mereu se încurcă în ea, chiar şi acum, în era comunicării, deviind-o şi colorând-o urât. A-ţi pune întrebări nu-nseamnă a şi răspunde la toate, dar reprezintă atât de mult în Cunoaşterea ce-şi mută în fiecare clipă orizontul. Pe om l-a şocat când nu putea pune întrebări, îl şocheză şi acum când poate. Această carte este o carte despre întrebări şi speranţă. Speranţa este, cu adevărat, un împrumut dar numai un împrumut făcut fericirii. Or, nu acesta este sensul?