Nu genul ala de fata. O pustoaica va spune ce a invatat de la viata

În Nu genul ăla de fată, Dunham ridică un văl de pe experienţele care alcătuiesc procesul prin care ne construim drumul prin lume: cum e să te îndrăgosteşti, să te simţi singur, să ai cinci kilograme în plus deşi mănânci doar mâncare sănătoasă, cum e să trebuiască să te faci apreciată şi să-ţi demonstrezi valoarea într-o încăpere plină de bărbaţi care au dublul anilor tăi, cum e să întâlneşti iubirea adevărată şi, mai ales, cum e să ai tupeul de a crede că povestea ta este una care merită spusă. 

Exuberantă, mişcătoare şi atentă la detalii, Nu genul ăla de fată este un şir de telegrame trimise din linia întâi a frontului, din bătălia Cresc Mare. „Deja îmi este ruşine la gândul că, de fapt, aş avea ceva de oferit“, scrie Dunham. „Dar dacă dacă aş putea lua tot ce am învăţat şi ţi-aş face treaba mai uşoară ţie sau te-aş împiedica să mai ajungi în situaţia aia în care simţi nevoia să-ţi păstrezi tenişii în picioare, când faci sex, pentru cazul în care ai simţi nevoia s-o iei la goană în timp ce-o faceţi, atunci fiecare pas greşit pe care îl voi fi făcut eu a meritat“.