Ioana

Recuperată târziu că operă importantă a canonului interbelic, Ioana este poate cartea cea mai proustiană – adaptată la fondul și la traumele autohtone – dintre toate romanele cu astfel de ambiții scrise de prozatorii români în epocă.

Romanul e o excepție în literatura noastră, propunând un personaj feminin cu atribute bine individualizate, ce e mai degrabă un agent activ (nu pasiv) în cadrul cuplului protagonist. În plus, Holban reușește să scoată parțial povestea Adulterinei din cadrele strâmte și clișeizate ale literaturii vremii.

Ioana marchează un moment experimental și este un vârf al proustianismului românesc.