Numele lui Hristos si caile rugaciunii. Invocarea neincetata a lui Dumnezeu ca practica spirituala

Cartea de fata reprezinta un veritabil prolog al cartii "Pelerinul rus”, aparuta in secolul al XIX-lea, titlu care a permis practicarea la scara mai larga a rugaciunii neincetate for-mata din cuvintele "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”. Este deci o incursiune in istoria isihasmului in incercarea de a identifica prototipul textual al rugaciunii inimii tocmai in practicarea rugaciunilor scurte de catre cele mai emblematice figuri patristice din secolele IV?VIII d. Hr.

Observam totusi ca acest curent isihast se sprijina pe un precedent apostolic, daca luam in seama cuvintele Sf. Pavel: "rugati-va neincetat” (I Tesalonicieni 5, 17). Dar daca invocarea per-petua a numelui dumnezeiesc a reprezentat o practica spirituala timpurie, cum sunau deci primele rugaciuni scurte si primele apelative acordate Mantuitorului care se aflau permanent pe buzele, in mintea si in inima vechilor crestini?

Totodata, cartea ne prezinta lungul drum al formarii rugaciunii inimii in varianta pe care noi o cunoastem astazi. Este in egala masura si o prezentare a stradaniilor ascetico-mistice pentru dobandirea rugaciunii continue ce imbraca mintea credinciosului intr-un foc imaterial asemenea mintilor ceresti ale slavitilor ingeri. O asemenea stare duhovniceasca scoate sufletul din bezna pacatului si din sfera tuturor tristetilor si anxietatilor cotidiene, crestinul fiind orientat spre patria lui cereasca de nadejdea mantuirii care decurge din starea de rugaciune.

Cezar-Ivan Colita

"Pe scurt, rugaciunea care mai tarziu va fi numita rugaciunea lui Iisus reprezinta pentru incepatori un mijloc de a pastra amintirea de Dumnezeu, de a lupta cu ispitele, cu imprastierile, un mijloc de curatire a mintii indepartand din ea toate gandurile straine de Dumnezeu, de indreptare spre rugaciunea neincetata.”

"Totul, absolut totul in spiritualitatea crestina este chemarea Numelui.”

"Doua lucruri se intalnesc in rugaciunea lui Iisus, ambele de prima importanta: adorarea si pocainta, dumnezeiescul si omenescul in ceea ce le deosebeste dupa fiinta si in ceea ce le uneste in Iubire. Rugaciunea numita a lui Iisus este o extraordinara formula de rugaciune.”

"Starea de rugaciune este asadar starea primara, starea mintii, starea mintii curate, starea ingereasca, starea de pace. Atunci cand mintea devine constienta de aceasta stare, ea se vede pe sine si vazandu-se pe sine, ea Il vede pe Dumnezeu in speculo (in contemplare).”