Al treilea ochi

De ce oare soarta Tibetului si-a gasit un ecou atat de profund in lumea intreaga? Nu poate fi decat un singur raspuns: Tibetul a devenit simbolul a ceea ce reprezinta aspiratia intregii umanitati de astazi: statornicia unei traditii care isi afla radacinile nu numai intr-un trecut istoric sau cultural, ci si in cea mai profunda traire omeneasca, in al carei adanc acest trecut este pastrat cu sfintenie, ca o permanenta sursa de inspiratie.

Dar mai mult decat atat, ce se intampla acum in Tibet este simbolic pentru intreaga soarta a umanitatii. Ca si cum totul s-ar desfasura pe o scena imensa, noi suntem martorii confruntarii a doua lumi, confruntare ce poate fi interpretata, din perspectiva spectatorului, fie ca o lupta intre trecut si viitor, intre traditie si progres, credinta si stiinta, superstitii si cunoastere, fie ca o lupta intre libertatea spirituala si puterea materiala, intre intelepciunea inimii si cunoasterea mintii, intre demnitatea individului uman si instinctul de turma al maselor, intre credinta unei sorti mai bune a omului prin dezvoltare spirituala si increderea in prosperitatea materiala.

Stim ca Tibetul nu va mai fi niciodata la fel ca inainte, chiar daca isi va recapata independenta, dar nu asta este cel mai important. Ceea ce conteaza intr-adevar este ca perpetuarea culturii spirituale a Tibetului, care se bazeaza pe o traditie vie si pe o legatura constienta cu originile sale, sa nu se piarda.

Prin toate cartile pe care le-a scris, Lobsang Rampa pledeaza viu si convingator pentru acest lucru.