Anatomia distructivitatii umane

Care sunt rădăcinile agresivităţii umane? Cum putem explica resorturile războaielor sau ale regimurilor opresive? Pornirile noastre violente ţin de animalitatea noastră ori constituie, mai curând, o determinantă culturală? Încercând să-şi croiască o cale dincolo de instinctualismul lui Konrad Lorenz şi al neodarwiniştilor şi dincolo de behaviorismul lui Skinner (pentru care violenţa este o condiţionare strict socială), Fromm distinge între două chipuri fundamental diferite ale agresivităţii. Dacă, pe de o parte, se poate vorbi despre o agresivitate „defensivă" sau de supravieţuire, moştenită pe linie biologică, pe de cealaltă parte descoperim agresivitatea „malignă", pura distructivitate, care incită la violenţă din motive ce rezidă în caracterul uman. Considerând-o ca pe o deformare a personalităţii, şi nu ca pe un dat inevitabil al naturii umane, Fromm descrie patima distructivităţii trecând prin visele pacienţilor lui Freud, prin sadismul birocratic al lui Stalin şi încheind cu „necrofilia" lui Hitler.