Mama mamutilor mahmuri

Mama mamutilor mahmuri nu spune miau, miau, miau

E greu de spus cand si a dat seama fetita din povestea noastra cat de puternica este… Poate de pe vremea cand era atat de mica incat nu ajungea la clanta usii si nici sa bea apa de la fantana tasnitoare. Cu toate acestea, nu ramanea inchisa in odaie si nici insetata nu ramanea. Era de ajuns sa zica o singura data cuvintele nu pot!, pentru ca, rasarita ca din pamant, o mana sa i deschida usa sau sa o inalte pana la tasnitura apei. Erau mainile oricui se afla prin preajma.

Mai tarziu, cand nu izbutea sa si imbrace rochita, caci incerca sa si vare capul prin maneca, era de ajuns acelasi mic scancet: nu pot! si neputinta inceta pe data, ca prin far¬mec. La fel cand nu reusea sa si traga ciorapii, caci ii punea cu calcaiul in fata, sau cand incerca sa se incalte, uitand ca ciorapii se afla varati in varful pantofilor… De undeva se iveau doua maini prietenoase si indemanatice, si gata necazul. Erau, cel mai adesea, mainile bunicii.

Aceasta editie Arthur retro reproduce fidel editia originala aparuta la Editura Ion Creanga in anul 1980.