Amintiri din gimnaziu

Cât de zmeu poţi să te crezi, când abia ajungi să scrii, pe undeva pe la jumătatea tablei, ridicându-te pe vârfuri? Cât de grozav şi înfoiat în pene poţi să fii, când abia dacă poţi să cari în spate ghiozdanul gol? Cum să te simţi buricul pământului când prima pală de vânt îţi grăbeşte paşii şi aproape te rostogoleşte ca pe ciulinii Bărăganului?        

Şi totuşi, noi, băieţii clasei a V-a C, văzându-ne scăpaţi de dădăceala şi grija excesivă a doamnei noastre învăţătoare, ne bombam pieptul, ne încordam bicepşii (vai de mama lor!) şi ne plimbam prin clasă ca pe moşia lui tata, ucigând din priviri orice tentativă de subminare a poziţiei noastre superioare, de elevi ai gimnaziului. Dar, odată ce ieşeam pe uşa clasei, ne  dezumflam ca o băşică, ni se gârboveauumerii  şi  ne  uitam  pe  sub  sprâncene, cu invidie, la elevii din clasele mai mari.         

Cum însă trebuia să arătăm cât suntem de cocoşi, găseam câte un coleg mai plăpând şi mai scund niţel decât noi, trăgeam aer adânc în piept, ne îndreptam spatele, ne crăcănam picioarele şi ne proţăpeam în faţa lui, ameninţător.