Piele pe piele

hipnoza propriei obsesii

e așa

cum dai jos toate pozele de pe un perete îngălbenit

și apare urma din spatele lor în chenare ordonate

după nu știu ce criterii

e așa

că asculți

propria poezie și urechea ta dreaptă

aplecată pe umăr în maximă tandrețe cu tine

e așa

că închizi ochii și totul se prăbușește înăuntrul tău

atâția ani de construcție și nimic jertfit

nimic care să rămână în picioare

e așa

că trăiești în hipnoza propriei obsesii

spui ce știi și ce nu știi

cu aceeași naturalețe a celui

ce trece în camera cealaltă

e așa

că ne strecurăm pe lângă umbră

fără să întoarcem capul

se zărește pământul

peste care a curs o băltoacă de sânge

acolo unde de obicei înfloresc merii

e așa

că în noi crește zilnic

copilul pe care nu-l vom naște niciodată

pe dinafară e ceea ce se poate închipui

un trup așezat cu grijă

să se bucure și carcasa noastră de carne în viața aceasta