Strania poveste a Marelui Joc

  „Strania Poveste a „Marelui Joc” rămâne cartea mea de suflet, deși, între timp, am mai citit cinci metri cubi. Tatăl meu, primul și penultimul meu profesor de înalte lecturi, mi-a pus în brațe un scriitor cum sufletul meu n-a mai găsit niciodată, niciunde. Și-n cartea asta, o vrăjitoare Z (de la zăpadă) îl îngrijește pe Dhimitrie (poetul) într-o cabană din munți, ca să-i oblojească rănile. Ea e inteligentă, ironică și, tot ea, cu automobilul ei albastru, l-a izbit pe zăpăcitul ăla care suge ace (un tabiet oarecare); ca să nu se trezească cu un dosar penal, îl ia și-l duce în munți, să-l facă bine la trup, că la suflet e poet futil. Și-n timpul ăsta, prietenii lui Dhimitrie (poetul), toți stranii și atemporali, îl caută prin zăpezi și amintiri. Un medic genial și abscons; Toma Bumbuc, un burlac care locuiește într-un turn de apă, unde hrănește un șoricel cu nume de șarjă de cavalerie (Androtancus); Ștefan cel Bigot, subțire cunoscător al volutelor în spatele cărora s-au ghemuit mințile oamenilor; o secretară cu nume de catifea înghesuită-ntr-o poșetă de piele, Melania, fl uidă ca un val de mare și nițel frivolă.” Crin-Triandafi Theodorescu