Procesul bachanalelor

Preluând informaţii din cartea lui Titus Livius (59 î. Hr.-17 d. Hr.), Ab urbe condita, cunoscutul istoric Manole Neagoe îşi construieşte romanul cu o arhitectură armonioasă, ce îmbină planul rivalităţilor politice dintre Cato, partizanul înfocat al păstrării tradiţiilor austere, şi Scipio Africanul, învingătorul cartaginezilor la Zama (202 î. Hr.), cu planul social, ce oferă o imagine viu colorată a vieţii curtezanelor în Roma antică. Secretele ce guvernează cultul lui Bachus, răspândirea lui în Cetate până la cele mai înalte sfere, creşterea puterii şefilor cultului, îngrijorează conducătorii Romei, care intuiesc pericolul conspiraţiei ce planează asupra Republicii prin decăderea morală a cetăţenilor ei. Participanţii la orgiile bachanale, desfăşurate în grotele de pe malul Tibrului, la lumina făcliilor, cinci zile pe lună, sunt obligaţi să păstreze taina lucrurilor nepermise, dar asasinatele misterioase şi donaţiile de avere intrigatoare sunt primele semne ale conspiraţiei malefice. Povestea dragostei arzătoare dintre curtezana Hispala şi mai tânărul Publius Aebutius, în ciuda dezaprobării celorlalţi, va conduce la descoperirea conspiraţiei lui Lisias. În anul 186 î. Hr., prin Senatus consultum de bachanalibus, începe procesul bachanalelorşi vânătoarea lor, în urma căruia vor fi ucişi 6.000 de bărbaţi şi femei, arşi pe rug sau crucificaţi.