Povestea tacuta a lumilor mele

„Povestea tăcută a lumilor mele” este o carte despre lumile pe care nu mereu le vedem și rareori le înțelegem; o carte despre oameni și blocuri, vremuri și locuri; o carte despre tăcerea care se lasă întotdeauna la sfârșit; o carte despre una dintre cele mai tragice căderi ale noastre.

Mai jos, un citat din carte: 

„Ea credea că noi aici trăim într-o lume și ea acolo trăiește în altă lume, că pe lume sunt mai multe lumi și fiecare e închisă – ca în poveștile rusești - cu o ușă ferecată cu șapte lacăte de fier și nimeni dintr-o lume nu are cum să treacă în alta, poate numai dacă se sparg lacătele, dar cum reușește cineva să spargă un lacăt, cum crește un altul la loc, dacă nu chiar două sau trei, așa că oamenii s-au săturat să mai spargă lacăte, oamenii stau fiecare în lumea lui, cei tineri mai încearcă uneori să mai crape câte-un lacăt, dar cei bătrâni și-au pierdut speranța și când îți pierzi speranța se mai adaugă un lacăt pe ușa lumii tale, dar ea nu vrea să spargă lacăte, tot ce vrea e să nu-i ia nimeni urâtăniile, le-a ascuns bine înainte să plece și n-o să-i dea nimănui prin cap să le caute acolo.”