Papusarnita

„Dacă ar trebui să găsim neapărat o formulă literară în care să încadrăm excelentul roman de debut al Luciei Eniu, aceasta ar fi realismul magic, termen creat de un critic de artă, Franz Roh, pentru a defini experiențele postexpresioniste din pictură, dar asimilat și descris de critica literară pentru a caracteriza mai ales o serie amplă de romane sud-americane, toate având în comun pendularea între realitate, adesea cu reverberații politice, și fantastic. Fără a intra în amănunte, proprii acestui gen de proză sunt folosirea detaliilor fantastice, multe provenind din credințe și forme de magie populară într-o narațiune pretins realistă și, invers, utilizarea elementelor realiste într-o povestire fantastică. Înțeles din această perspectivă (chiar dacă realismul magic rămâne până la urmă o noțiune literară suficient de imprecisă), «Păpușarnița» este un astfel de roman, cu amendamentul că, prin structura lui necomună, are particularități care îl disting de experiențe similare din literatura română sau universală. Este un roman în ramă, cu o introducere ca o «punere în temă»; apoi o primă parte cu 20 de episoade din viața tulburătorului personaj, Zane Capnobatul, proiecție a răsfrângerilor de mitologie populară folosite cu multă îndemânare literară de autoare (20 de etape ordonate formal numeric); o parte a doua, mai pronunțat realistă, să zicem, în privința fundalului narațiunii, secolul trecut, al celor două războaie mondiale și al atâtor prefaceri sociale și politice.” – Costin Tuchilă, „Romanul păpușilor-domnițe”, prefață, fragment.