Ophanim

„Mi-am dat seama, în timp ce scriam cartea asta, că ea s-a născut dintr-o uimire și dintr-o inadaptare. Stau, ca un copil crescut de lupi, găsit din întîmplare și adus în jungla societății, și mă uit cum atît de mulți oameni aleargă fără zăbavă după excepțional, după extraordinar. După altfel. Și-n goana asta, se-ndepărtează din ce în ce mai tare unii de ceilalți, pentru că fiecare vede-n felul lui altfelul. E greu de tradus în bătăile de inimă ale aproapelui. Dar cu cît omul aleargă mai tare spre excepțional, cu atît bucuria se-ascunde de la fața lui. Apoi, orice mică reușită a devenit super sau genială. Poate pentru că omul are nevoie, în fuga lui cea mare, să-și presare drumul cu stele. Nu din alea obișnuite, că-s greu de cules. De fapt, imposibil. Unele mici, din chirpici. Ce lume mare! Numai bună să fie iubitoare. Dar ca să fie, are de (re)găsit tandrețea." Ana Barton