Despre doliu

Mircea Mihaies il insoteste pe filozoful, expertul in iudaism, celebrul om de presa american Leon Wieseltier intr-o experienta tragica: pierderea tatalui. O experienta sublimata intr-o carte nu mai putin celebra, Kaddish. Rugaciunea rituala pe care fiul e dator sa o rosteasca timp de un an devine pretextul si suportul unui exercitiu intelectual si afectiv exceptional, compus cu mana de maestru de filozoful american. Intreg acest parcurs e urmarit, descris si interpretat de Mircea Mihaies cu empatie, inteligenta, eruditie, dar mai ales cu o forta expresiva care il reatesta ca scriitor de prim rang. Pot reverbera la armoniile acestui concert la patru maini toti cei care incearca sa inteleaga sensul suferintei, al pierderilor ireparabile, al nevoii de alinare, al rugaciunii, iertarii, amintirii si uitarii. Pentru ca le-au trait. (Adriana Babeti)

In Talmud gasim aceasta fraza: „Cand moare un intelept, toti sunt rudele lui”. Cu ea si-a inceput Leon Wieseltier textul pe care l-a scris la moartea maestrului sau, Isaiah Berlin. Contrariat de caracterul enigmatic si profund al acestei fraze, Mircea Mihaies a dedicat elucidarii ei o investigatie tulburatoare, la capatul careia aflam ce mai inseamna pentru omul modern sa tina doliul religios si rugaciunile de mantuire pentru parintele sau mort. Pasiunea investigatiei il tine pe cititor cu sufletul la gura, intr-o situatie care ne va tine pe toti, la timpul potrivit, fie cu sufletul cernit, fie cu el trecut in/de bezna. Cand moare un om, toti ii poarta doliul. Despre doliu este o carte superba, care ne priveste cu insistenta pe toti. (H.-R. Patapievici)