Barbatul fara cap

„Barbatul fara cap este rezultatul unei lupte, atat biografice, cat si literare. Desi volum de debut, in el se regasesc multi ani de cautari, de arheologie personala, de genealogie asumata nu fara tensiuni sublimate in cele din urma literar. Lavinica Mitu are un simt al imaginii si un simt al sunetului pe care nu le pot califica altfel decat «native» – ele sunt dovedite in tot ceea ce a scris ea in ultimii ani si iata ca acum isi fac de cap si intre copertele unei carti. Incercarea ei de a reconstitui de la nivelul ochilor unui copil atat o lume disparuta, cat si fantoma unui barbat la fel de disparut este realizata cu ajutorul acestor instrumente sensibile si mai putin cu cel al ratiunii sau al memoriei voluntare. Proza ei e ca un elastic intins la maximum – tensiunea pare sa rupa firul firav al atasamentului fata de un parinte disparut, insa rezistenta acestuia depaseste orice imaginatie. Daca ar fi sa trag o concluzie, fie ea cat de banala, as spune ca avem in fata o carte despre iubirea implacabila a unui copil pentru parintele lui, dar si despre raul pe care-l facem, de multe ori fara s-o stim, copiilor nostri. O carte sobra, matura, taioasa ca o sabie de samurai, dar care isi contine in adancuri o tandrete si o capacitate de a ierta pe care un scriitor mai putin talentat le-ar fi exhibat cu orgoliu. Lavinica Mitu este, cred asta fara umbra de indoiala, un castig pentru literatura romana contemporana.” (Bogdan-Alexandru Stanescu)