Agonia lui Constantin

Un Ivan Ilici pe pământ românesc și în secolul al XXI-lea, asupra căruia plutește umbra unui Meursault contemporan.

O călătorie spre sine, spre adâncurile lui nebănuite.

Numele călătorului printr-o Românie înălțată pe vulcanii aprinși ai extremismului și ai cameleonismului este Constantin Constantinescu. Într-un moment de cumpănă al existenței lui, aflat în comă, prietenul său cel mai natural devotat, din afara lumii așa-zis vii, îi spune la ureche, șoptit, la persoana a II-a singular, povestea vieții lui amarnic de frumoasă, într-o tensiune textuală progresivă, de la împărăția scurtă a copilăriei, la războiul cotidian al vieții istorice.

O istorie a păianjenului gânditor, care-și țese din propriile viscere pânza, covorul vieții, și care se împotmolește în nodurile lui prea încâlcite, visând totodată la fața țesăturii cu desene clare, curate, colorate, care-i este inaccesibilă.

O tărășenie dramatică a întâlnirii fatale cu Acela care răspunde la numele de gloată, de mulțime, de legiune. Și o istorisire despre cum, neașteptat, în plin dramatism istoric își face apariția momentul rarisim și fericit al conversiunii, al supunerii românești, al acceptării jugului dulce al jertfei.

Compozițional, aproape la începutul fiecărui capitol și subcapitol, povestitorul, într-o scurtă introducere, îndeplinește funcția corului antic din tragediile grecești, anunțând și evaluând, într-un limbaj semi-biblic, esopic, desfășurarea dramatică a evenimentelor.

Un roman nou ca formulă narativă, modelul lui structural foarte voalat fiind vestitul dialog dintre zeul Krișna și tânărul luptător Arjuna. Un roman nou ca temă: viața și moartea unui tânăr la 28 de ani, într-o zi de 13 aprilie, dată la care Dante intră în Paradis. Un roman nou ca motive, cum ar fi ultimele 10 pagini, unde sunt descrise frământările sufletului, în desprinderea lui neaşteptată și dureroasă de trup. În fine, un roman al privirii de sus asupra lucrurilor, viețuitoarelor, zbaterilor, patimilor și fericirilor de lut, în care istoria este doar fundalul în miezul căruia se frământă individul, cu toate pliurile existenței sale, aflat în coliziune fatală cu supra-animalul istoriei care-l vânează continuu. Un imn tragic închinat splendorilor vremelnice ale pământului.

AGONIA LUI CONSTANTIN, un roman total.