Limba greaca veche. Sintaxa cazurilor, o noua teoretizare

Limba greaca veche. Sintaxa cazurilor. O noua teoretizare regandeste din temelii functiile sintactice ale cazurilor si resistematizeaza materialul informativ cuprins in literatura de specialitate, nu de putine ori contradictoriu, stufos, incomplet, ba chiar, am spune, lipsit de rigurozitate stiintifica pe alocuri.

Tratatul nostru de sintaxa cazurilor limbii vechi grecesti nu ofera o abordare exhaustiva, prin reluarea unor notiuni care, actualmente, nu suporta amendari majore (e.g. pronumele, numarul, genul, aspectul, modul, timpul, diateza etc.), ci mai curand pune la dispozitia specialistilor si, desigur, a studentilor, o noua teoretizare a sintaxei cazurilor care necesita de multa vreme o repunere a problemei (e.g. reinterpretare, redenumire, reclasificare, adancirea explicatiilor ori chiar amendarea celor vechi). 

Am intentionat sa explicam faptele de limba nu doar sub raport strict sintactic, ci si semantic, intelegand mai bine perspectiva din care este privita o anumita realitate si, prin urmare, motivul pentru care unul sau mai multe cazuri concureaza pe aceeasi functie sintactica. Adancind analiza noastra, am ajuns la concluzia ca aspectul verbal se desavarseste prin complinirile sale predicative (complemente si circumstantiale) care contribuie la definitivarea perspectivei semantice.