Viata culturala a aromanilor in secolul al XVIII-lea si in prima jumatate a celui de-al XIX-lea

Viaţa culturală a aromânilor în secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a celui de-al XIX-lea este titlul sub care Valeriu Papahagi îşi aduna, la sfârşitul anilor 1970, studiile sale de istorie a culturii aromâne, plănuind o lucrare care să pună în evidenţă puterea de renaştere a acestei comunităţi, vitalitatea ei şi forţa de adaptare, curiozitatea intelectuală şi spiritul intrepid, deschiderea către nou, mobilitatea socială şi economică. Lucrarea a rămas în manuscris până acum când, printr-un binevenit act de recuperare, vede în sfârşit lumina tiparului.

Capitolele cărţii analizează diferite figuri ale culturii aromâne din secolele XVIII-XIX, perioadă în care aromânii au format în spaţiul central-european (Austro-Ungaria, Banat, Ardeal) un patriciat economic şi o elită culturală cu acces, uneori, la titluri nobiliare. În aceeaşi perioadă, dascălii aromâni veneau să-i înveţe, în elineşte, pe coconii boiereşti şi beizadelele domneşti din Ţările Române, negustorii aromâni acţionând la rândul lor, în București, ca un ferment al raționalismului și iluminismului. 

Lucrare de un cert interes ştiinţific, sinteză cuprinzătoare şi amplu documentată, acest volum postum al lui Valeriu Papahagi evidenţiază conştiinţa latinităţii (şi românităţii) în rândul cărturarilor aromâni, cu o rigoare impresionantă în reconstituirea unor constelaţii culturale, dar şi cu un umor discret în restituirea scenelor mai... pitoreşti (ca în capitolul „O încercare de ascensiune în balon a unor aromâni din comuna Saracu în timpul lui Ali-Paşa”).