Pretul libertatii. Marturii din comunism

(fragment)

”...   „Sub vizor era o altă mică deschizătură, care era, de fapt, o mică ușă din lemn, ca gardienii să-mi poată da prin ea     mâncare. În curând, un ofițer a deschis ușa mică și a strigat: „Întoarce-te în pat!”     

L-am întrebat: „Cum aș putea? Unde e patul?”    

El mi-a spus: „Banca aceea. E patul tău. Culcă-te!”    

M-am întins pe „pat” și am realizat că aveam nevoie de ceva ca pernă. E extraordinar cum o ființă umană în nevoie poate fi așa de descurcăreață. Mi-am dat jos pantofii ca să-i folosesc drept pernă. După aceea, am încercat să dorm. Nu puteam ști cât de mult timp a trecut. Nu era ceas și nici nu aveam unul la mine. Eram încă îmbrăcată în aceleași haine în care m-au luat de acasă. Am ațipit pentru o mică vreme, fiindcă următoarea mea amintire e strigătul aceluiași gardian, care lovea ușa cu putere:     

„Trezește-te, trezește-te!”    

Din celulă, puteam auzi sunetele din coridor. Auzeam pași, lângă ei, însă, am auzit alte sunete care păreau să fie picioare târâte pe podeaua coridorului. Auzeam pașii direcționați încoace și încolo, dar atunci eram fericită, fiindcă știam că era și altcineva în acest loc, împreună cu mine. Până atunci, credeam că eram singura persoană în întregul subsol.”