Manifest de unire

Grigore Vieru a fost asasinat. Puţină lume cunoaşte că asasinii lui morali l-au înjurat ca la gura cortului, l-au târât ca pe un fur prin sălile de judecată, că de multe ori – fire sensibilă – poetul citea plângând nedreptăţile la care era supus aproape zilnic de presa roş–oranj care, solidară şi aici, lovea în duet, fără milă, în poet. Atacurile s-au înteţit în ultimii ani, odată cu instalarea comuniştilor şi a aliaţilor lor ppcd–işti la putere. La înmormântare, guvernarea comunistă, cea care a încurajat tacit campania neomenească declanşată contra poetului, a venit toată să-l petreacă. L-am văzut pe Marian Lupu plângând. I-am văzut şi pe alţii. Poetul nu le-a plăcut niciodată cât a fost viu, dar lor le-a făcut o deosebită plăcere să-l înmormânteze.