Imperiul universal si monarhie nationala in Europa crestina

Studiile cuprinse în acest volum, publicate pe parcursul unui sfert de veac în periodice românești și străine, urmăresc nașterea și evoluția ideilor politice în Evul Mediu, manifestările lor în epocă și măsura în care au călăuzit acțiunea oamenilor vremii, deplasarea centrului de greutate al gândirii politice din Europa creștină de la universalismul imperial spre particularismul monarhiilor naționale, locale.

În viziunea omului medieval, imperiul este universal nu în realitatea sa teritorială, ci virtual, expresie a unui program de acțiune al factorilor politici, încredințați că Dumnezeu își întemeiază pacea și ordinea pe o stăpânire dreaptă, imagine a ordinii cerești, care exprimă în mod legitim lumea. Această viziune domină gândirea politică timp de un mileniu, de la Constantin cel Mare și până în sec. al XIII-lea, când ideea de imperiu părăsește terenul acțiunii politice pentru a deveni obiect de speculație teoretică.

Pe ruinele vechii idei se cristalizează treptat celălalt concept, monarhia națională, în condițiile deconstrucției politice din Occident și Balcani, generate de fapte de natură politică, socială, economică și intelectuală, care au adus în scenă monarhiile proprii națiunilor medievale.