Murmurul stelelor diminetii: transurfingul realitatii, gradul 2

...Când este vorba despre un disconfort sufletesc, lucrurile sunt mai complicate, pentru că el este neclar, este ca un presentiment nedesluşit, vag. Raţiunea o ţine una şi bună: totul e minunat, totul decurge cum trebuie, nu ai motive de îngrijorare... Şi cu toate acestea, în pofida unor argumente clare, ceva te apasă. Iată, aceasta este murmurul stelelor dimineţii. Nu e chiar aşa de greu să auzi glasul sufletului. Problema este cum să-i dai atenţie. Vocea raţiunii, cu judecăţile sale logice, este prea puternică şi omul nu mai dă atenţie unor presimţiri firave şi neclare. Preocupată să analizeze logic şi să prognozeze evenimentele, raţiunea nu mai este dispusă să asculte şi ce simte sufletul.

Pentru ca să învăţăm cum să ascultăm murmurul stelelor dimineţii nu există altă cale decât să ne obişnuim să dăm atenţie stării noastre de confort sufletesc. De fiecare dată când este necesar să luaţi o hotărâre, ascultaţi mai întâi vocea raţiunii şi apoi ce vă spune inima. Imediat ce raţiunea a luat o hotărâre, sufletul reacţionează – fie pozitiv, fie negativ. În cazul când reacţia este negativă, aveţi senzaţia nedesluşită de disconfort sufletesc.

Toată filozofia constă în faptul că inspiraţia nu apare, ci ea pur şi simplu se eliberează atunci când scade potenţialul importanţei. În ce constă această importanţă? În primul rând, în dorinţa înflăcărată de a atinge scopul; în al doilea rând, în năzuinţa nestrămutată de a avea inspiraţie.