Romania dupa criza: reprofesionalizarea

Încotro merge România? Vi se pare că vremurile au de ce să ne îngrijoreze? Vă propunem un volum unic, din care puteţi afla care este starea naţiunii, cum s-a ajuns aici şi ce perspectivă ne-ar fi de folos pe termen mediu şi lung. Sunt răspunsurile unor specialişti, academicieni şi cercetători la semnalele de alarmă din domeniile lor şi la confuzia din societatea românească. Din 2008 încoace, rapoartele anuale ale Institutului de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare (IPID) se constituie în adevărate radiografii ale situaţiei din economie, învăţământ, agricultură, de pe piaţa muncii etc. Însoţite de analize ale unor planuri de perspectivă pe etape şi sugestii de măsuri necesare în imediat, ele au fost menite să contribuie la efortul de modernizare a structurilor statului, la adoptarea şi aplicarea acelor politici publice şi strategii care să-i permită României să-şi respecte angajamentele ca ţară membră a UE şi a NATO. Din păcate, după ce s-au tot făcut schimbări mici şi medii, zise reforme,în lipsa unui proiect naţional integrator, cu obiective clare, rezultatul se rezumă în 2010 la sărăcie, haos şi demoralizare.
Criza nu e o cauză a nefericirii noastre actuale, ci mai degrabă revelatorul unor slăbiciuni structurale – la mijlocul volumului, o istorie a României mai puţin obişnuită, clădită pe date economice şi ocupaţionale, pune degetul pe rana veche a raporturilor dintre elite şi mase, nu fără a schiţa şi căile de ieşire din impas. Miza se vede astfel pusă pe capitalul uman, pe reprofesionalizarea lui, iar energiile sunt orientate pe făgaşul raţional al unor programe existente, ce respectă principiile de dezvoltare durabilă. Căci oamenilor trebuie să li se redea mai întâi rostul, pentru ca ei să poată produce o bunăstare echitabilă, fiind şi beneficiarii unui mediu mai curat şi mai sănătos.
Poate că România după criză va fi o surpriză pentru cei care înclinau să creadă că au pierit de pe aceste meleaguri şi buna credinţă, şi competenţa, şi dragostea de neam. Iată că motive de speranţă ar mai fi totuşi, aşa cum mai există, de altfel, şi destule resurse.