Linia de productie. Lucrand cu arta

„De ce scriu, de ce scriu așa și nu altfel? Nu pot cunoaște anumite lucruri, anumite locuri în care lucrurile se scriu, se declară, decât scriind, prin intermediul propriului scris, care devine, astfel, producție, independentă de mine, de semne perceptibile, de „semne-interpretante”, cum le spune Peirce: orice interpretare, orice percepere, orice sesizare a unui semn este la rândul ei semn. Trăim într-un continuum, într-o imanență inter-productivă de semne, producem semne ale semnelor, la infinit, „mintea” și „văzul” nu „percep” separat, distinct „realitatea”, ci sunt realitate, participă la ea, fac parte din ea. Or, când scriu, întotdeauna aplicat unui loc, îl fenomenalizez, îl fac semn, particip, altfel spus, la „semioza” realului, interpretez semnele prin semne, producând semne. Scriind, nu fac decât să „materializez” realul: dacă n-aș scrie, n-aș avea în baza a ce să cunosc, adică să particip. Nu cunoaște decât cel care face. Dau drumul la scris, produc realul participând semiotic la producerea lui. Particip la producerea, la semioza productivă a realului prin scris, produc semne-interpretante, dacă n-aș scrie nu aș vedea, nu aș avea ce să văd. Semnele scrisului meu aparțin realului, nu mie. Dar numai eu, pentru mine, le pot produce. Trebuie să scriu. Nu pot să nu scriu. Și scriu direct(de) pe verso, scriu pe partea asta ceea ce simt, tactil, pe partea cealaltă. Pagina e atingere, ecranare, blocare a văzului „natural” pentru a puteaspune. Scriu ca să pipăi, ca un orb. Pun pagina ca să nu văd, mă orbesc voluntar ca să pot să simt, să pre‑simt, deci să scriu. Privarea de vizibil ca naștere a dicibilului. Îmi ascund imaginea (mă ascund de imagine) tocmai pentru a putea să produc realul‑imagine, realimaginea.

Nu sunt un spectator al artei, nu sunt un consumator de artă, nu contemplu arta, dar lucrez cu toți, mă folosesc de toți. Sau, de fapt, fac, ca toată lumea, toate aceste lucruri care nu fac însă, cu denumirile lor de piață a Ființei, decât să acopere, să mas-cheze genul de trafic ilicit pe care nu se poate să nu-l avem, în realitate, cu arta – dar fără să știm, ca să nu ne-o luăm în cap, să nu cumva să luăm arta în serios. Sub toate aceste denumiri de acoperire, noi facem cu totul altceva. Ce?”Bogdan Ghiu