Sa locuiesti intr-un cantec de pasare cu CD-Rom

Prin excelență memorialistic, concomitent însă cu valențe specifice unui roman de cea mai modernă factură, scris cu nerv și apetență pentru detalii, cu dragoste de viață, de oameni și de profesia aleasă, volumul de debut Să locuiești într-un cântec de pasăre al Mihaelei Bustuchină Vlaicu – personalitate a lumii culturale românești din anii de glorie ai Cenaclului „Flacăra” – devoalează în subsidiar condiția intelectualului român care, profitând de șansa oferită de evenimentele din Decembrie 1989 din România, alege Occidentul și tot ceea ce înseamnă provocările unei lumi în aparență miraculoase în detrimentul unui parcurs previzibil oferit de țara de origine intrată brusc într-o interminabilă și parcă deloc încurajatoare tranziție de la dictatura comunistă la democrația capitalistă. Optimistă și plină de încredere, uneori cu inocență și candoare, nu de puține ori însă cerebrală și bine ancorată în cotidian, cu un plan pe termen lung de care se ține cu tenacitatea unei oltence mândre și conștiente de menirea ei, autoarea-personaj ne oferă, de fapt, odiseea deloc comodă a unuia dintre cele peste 18 000 de „halate albe” pornite cu sacul plin de speranțe, după 1989, dar mai ales după aderarea României la Uniunea Europeană, în exodul mai mult sau mai puțin fără întoarcere, văduvind sistemul sanitar românesc și pacienții români, în fond, de aportul unei segment de specialiști de incontestabilă competență în domeniu, în urma lor rămânând corupția, mortalitatea infantilă și rezultatele tot mai contestabile ale unor tratamente și practici medicale care nu întâmplător au inspirat pelicule de mare succes, în genul Morții domnului Lăzărescu (2005) al regizorului Cristi Puiu. Abordată cu sinceritate, din perspectiva românului care a reușit să cucerească Occidentul fără a-și vinde sufletul și, mai mult decât atât, fără a-și trăda țara de origine, de unde și nostalgia care răzbate ici-colo, printre rânduri, cartea Mihaelei Bustuchină Vlaicu este în același timp și o dramă, în felul ei, întrucât, deși este dezvoltată pe mai bine de 300 de pagini, nu rezolvă definitiv ecuația „eroului” prins de avalanșa vremurilor între covrigii din coda câinilor ce zburdă prin Orașul Luminii și pâinea amară de pe masa săracă, dintr-un sătuc românesc oarecare, unde bătrânii săi părinți au rămas într-o cuminte și explicabilă așteptare, altfel spus, dintre țara de adopție și cea de origine, indiferent cât de frumos colorate sunt perspectivele. (Dan Gîju)