Kismet. Oasele noastre se vor descompune atat de frumos

La o căutare superficială pe Google, Kismet dă un rezultat extrem de tehnic și actual. Aș zice chiar antagonic termenului din limba turcă propus de Andrada Yunusoglu. Detector de rețea, sniffer de pachete și un sistem de detectare a intruziunilor pentru rețelele LAN fără fir 802.11. Orice ar însemna asta. Versus destin/noroc/Darul lui Allah. De fapt, definiția nu e în niciuna dintre variante.  Cu atât mai puțin putem vorbi de un Kismet al tuturor, un Kismet care să traseze uniformitate peste universul poetic al Andradei. Un univers fragil al familiei, căruia Andrada îi aplică de multe ori Legea lui Hooke, pe care am studiat-o cu toții la ora de fizică, cred că prin clasa a VII-a.

Alungirea unui resort este proporțională cu modulul forței care determină deformarea, cu condiția ca această forță să nu depășească limitele de elasticitate. Andrada sfidează limitele de elasticitate ale Kismetului, într-o societate încă patriarhală. Dar ce este acest Kismet?

Kismet „e  sentimentul ăla de desprindere; corpul tău & plutește ca peturile aruncate în dâmbovița în căutarea locului perfect”. Kismet a fost izolat „undeva într-un limbo, între cei care m-au văzut plecând și cei care încă mă așteaptă”. Andrada Yunusoglu aduce în prim plan feminismul modern, al anilor în care trăim. Uneori straight in your face, alteori ca în poemul care începe cu „mi-am imaginat copilul care-mi sfâșie burta/ am plâns la atingerea lui/ frica mea se împarte/ în mici liste analizez fiecare/ etapă o cunosc în detaliu.”

Bine ai venit în lume, Kismet! – Andrei Zbîrnea