Catedrala

Raymond Carver spunea că e posibil să discuţi despre lucruri obişnuite folosind un limbaj obişnuit, dar precis, şi să acorzi acestor obiecte, indiferent dacă este vorba despre un scaun, o draperie, o furculiţă, o piatră sau cercelul unei femei, o putere magică uluitoare. Nicăieri nu e mai evidentă reuşita metodei sale decat în povestirea „Catedrala”, care dă şi titlul volumului: un nevăzător conduce mana celui ce poate vedea, amandoi schiţand o catedrală pe care primul n-o va zări niciodată. Astfel, aparenta banalitate a personajelor, a dialogurilor sau a situaţiilor e permanent transformată într-o senzaţie de apăsare, de stranietate sau chiar de fantastic. Asistăm, de pildă, la o întalnire între două perechi, dar în care intervin un păun ţafnos şi un mulaj dentar. Alteori, se petrec momente de un dramatism rar, sporit de întamplări misterioase şi sumbre. De fiecare dată, Raymond Carver ne dezvăluie, cu uşurinţă şi cu rafinament greu de egalat, fațetele ascunse ale unor vieţi aparent banale, dand senzaţia că a reuşit să prindă în cuvinte esenţa tainică a vieţii înseşi.