Uimitoarele aventuri ale grasanului Mickey din Zona Garii

„Pentru noul său volum, Ovidiu Gligu alege un titlu incitant care ar putea trimite la generoasa tradiție a literaturii de aventuri, doar că, de la precizarea autorului din Cuvânt-înainte și de la primele pagini, e ușor de observat că nu se prefigurează nicio asemănare, nici măcar cu cea mai puțin conformistă literatură de aventuri. Nu numai datorită titlului, nici faptului că este un roman liric, Uimitoarele aventuri ale grăsanului Mickey din Zona Gării este din multe puncte de vedere o apariție insolită. În texte scurte, unele dintre ele mai degrabă prozopoeme, autorul-narator (narator cât îngăduie structura literară aleasă) rememorează momente din perioada Revoluției din decembrie 1989 sau, într-o măsură, reinventează pentru cititorul de astăzi atmosfera sumbră a finalului de an 1989 și risipirea rapidă a iluziilor în anul următor. O povestire, chiar folosind tehnici narative moderne, ar fi avut, poate, mai puțin relief decât acest roman liric împărțit în mini-capitole, cadre juxtapuse din care, la rigoare, se înfiripă o narațiune, cu personajele ei, tratate când poetic, când în registru ironic sau cu distanțare, dar mereu cu sentimentul dominant al neîmplinirii, al speranțelor retezate, al înfrângerii. Nu trebuie să căutăm aici o tehnică «cinematografică», pentru că e doar, din multe puncte de vedere, o modalitate de exprimare literară mai puțin uzitată – de aici și farmecul ei. Ca un prozator exersat, autorul știe să rețină detaliile esențiale, să le dea relief; ca un poet, surprinde recurgând la figuri de stil proprii limbajului liric și chiar la topică poetică. […]” – Costin Tuchilă, Mica-mare utopie, prefață.