Carmen Mușat-Coman este nu doar autorare, ci și editoare, PR, șofer etc., fiind în realitate omul bun la toate în editura Cununi de stele, pe care a fondat-o pentru a publica opera profesoarei ei Amita Bhose.
Pandemia actuală care a dereglat toate sectoarele societății, și cu atât mai mult pe cel cultural, care în fiecare criză pare să fie sacrificat primul, ne-a lăsat mai săraci în ceea ce privește evenimente precum lansări de carte, concerte, spectacole de teatru, așa că orice astfel de întâlnire seamănă cu o binecuvântare pentru iubitorii de cultură.
Deși nu-i place să țină discursuri în care să se laude pe sine și nici nu se dă în vânt după a avea invitați iluștri care să îi prezinte cărțile, Carmen ne-a spus câteva cuvinte cu modestia obișnuită și cu emoțiile care o însoțesc mereu – pentru că nu are cum să fie altfel atunci când îți expui munca și sufletul în fața oamenilor.
Despre „Cum s-a făcut de nu mi-am pierdut mințile” ne-a spus că este un volum care conține povestiri de mai multe feluri, și inspirate din viața personală, și a blocului în care locuiește (căci toți avem vecini despre care putem scrie cărți, dacă ne gândim bine) și a societății, în general. „Vecinii mei oricum nu citesc, că altfel nici nu m-ar mai saluta… acum eu sper să nu citească pe Facebook. Dar nu se uită!”, ne-a mărturisit Carmen, mai în glumă, mai în serios. Ca ton general, s-ar putea spune că volumul este unul despre despre însingurare, despre indivizi părăsiți, poate chiar uitați, dar nu numai.
Descriere
Carmen Mușat-Coman este nu doar autorare, ci și editoare, PR, șofer etc., fiind în realitate omul bun la toate în editura Cununi de stele, pe care a fondat-o pentru a publica opera profesoarei ei Amita Bhose.
Pandemia actuală care a dereglat toate sectoarele societății, și cu atât mai mult pe cel cultural, care în fiecare criză pare să fie sacrificat primul, ne-a lăsat mai săraci în ceea ce privește evenimente precum lansări de carte, concerte, spectacole de teatru, așa că orice astfel de întâlnire seamănă cu o binecuvântare pentru iubitorii de cultură.
Deși nu-i place să țină discursuri în care să se laude pe sine și nici nu se dă în vânt după a avea invitați iluștri care să îi prezinte cărțile, Carmen ne-a spus câteva cuvinte cu modestia obișnuită și cu emoțiile care o însoțesc mereu – pentru că nu are cum să fie altfel atunci când îți expui munca și sufletul în fața oamenilor.
Despre „Cum s-a făcut de nu mi-am pierdut mințile” ne-a spus că este un volum care conține povestiri de mai multe feluri, și inspirate din viața personală, și a blocului în care locuiește (căci toți avem vecini despre care putem scrie cărți, dacă ne gândim bine) și a societății, în general. „Vecinii mei oricum nu citesc, că altfel nici nu m-ar mai saluta… acum eu sper să nu citească pe Facebook. Dar nu se uită!”, ne-a mărturisit Carmen, mai în glumă, mai în serios. Ca ton general, s-ar putea spune că volumul este unul despre despre însingurare, despre indivizi părăsiți, poate chiar uitați, dar nu numai.