Redactor: Domniţa Ştefănescu Concepţia grafică: Mihaela Şchiopu Fotografii de Ion Cucu
Cartea aceasta are un titlu
convenţional, care poate să-l dezamăgească pe un cititor sensibil. Drama
povestită în paginile ei nu se regăseşte în neutra sintagmă Istoria
literaturii române contemporane. Este ca şi cum o povestire
despre un naufragiat înfometat care ar ajunge să mănânce scoarţă de copac
s-ar intitula Prânz la iarbă verde.
Titlul
potrivit ar fi fost Ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul
comunismului (sau măcar Literatura română în timpul
comunismului). Am renunţat însă la el întrucât în ultimii ani s-a
ajuns la un fel de alergie la tot ce aminteşte de politică. Unii cititori
ar fi putut crede că au în faţă o scriere propagandistică, ceea ce această
lucrare, în realitate, nu este.
A mai existat o variantă,
gândită de Nicolae Motoc, pe vremea (îndepărtată) când publicam fragmente
dintr-o ipotetică istorie a literaturii române contemporane în revista Tomis
din Constanţa: Istoria exactă a literaturii române contemporane.
Mi-a plăcut acest titlu, în care adjectivul "exactă" urmăreşte să pună în
evidenţă modul meu tranşant de a mă pronunţa în diverse probleme (în
opoziţie cu stilul evaziv al altora). Cititorii ar fi crezut însă că mă
laud cu exactitatea informaţiilor din carte, ceea ce i-ar fi stimulat să
se pasioneze de vânarea unor inadvertenţe. Inadvertenţe, probabil, n-ar fi
găsit, sau ar fi găsit prea puţine, dar ar fi citit cartea, în mod sigur,
greşit.
Alte fragmente - de data aceasta din forma ultimă a
lucrării - au apărut după 1989 în România literară,
sub genericul La o nouă lectură. Şi acesta ar fi fost
un titlu adecvat pentru carte, adecvat, dar incomplet, referindu-se doar
la comentariile critice propriu-zise, nu şi la analizele unor practici,
tendinţe etc. specifice perioadei postbelice.
Până la urmă
m-am întors, resemnat, la formularea tradiţională, folosită (şi implicit
verificată) de înaintaşi, Istoria literaturii române
contemporane, căreia i-am adăugat anii luaţi ca reper: 1941-2000.
Dar, repet, în esenţă cartea reprezintă un răspuns la întrebarea "ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul comunismului"? Consider că am
datoria morală să povestesc ce s-a întâmplat, pentru că mi-a fost dat să
fiu şi eu unul dintre martori. (Alex. Ştefănescu)
Descriere
Concepţia grafică: Mihaela Şchiopu
Fotografii de Ion Cucu
Cartea aceasta are un titlu convenţional, care poate să-l dezamăgească pe un cititor sensibil. Drama povestită în paginile ei nu se regăseşte în neutra sintagmă Istoria literaturii române contemporane. Este ca şi cum o povestire despre un naufragiat înfometat care ar ajunge să mănânce scoarţă de copac s-ar intitula Prânz la iarbă verde.
Titlul potrivit ar fi fost Ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul comunismului (sau măcar Literatura română în timpul comunismului). Am renunţat însă la el întrucât în ultimii ani s-a ajuns la un fel de alergie la tot ce aminteşte de politică. Unii cititori ar fi putut crede că au în faţă o scriere propagandistică, ceea ce această lucrare, în realitate, nu este.
A mai existat o variantă, gândită de Nicolae Motoc, pe vremea (îndepărtată) când publicam fragmente dintr-o ipotetică istorie a literaturii române contemporane în revista Tomis din Constanţa: Istoria exactă a literaturii române contemporane. Mi-a plăcut acest titlu, în care adjectivul "exactă" urmăreşte să pună în evidenţă modul meu tranşant de a mă pronunţa în diverse probleme (în opoziţie cu stilul evaziv al altora). Cititorii ar fi crezut însă că mă laud cu exactitatea informaţiilor din carte, ceea ce i-ar fi stimulat să se pasioneze de vânarea unor inadvertenţe. Inadvertenţe, probabil, n-ar fi găsit, sau ar fi găsit prea puţine, dar ar fi citit cartea, în mod sigur, greşit.
Alte fragmente - de data aceasta din forma ultimă a lucrării - au apărut după 1989 în România literară, sub genericul La o nouă lectură. Şi acesta ar fi fost un titlu adecvat pentru carte, adecvat, dar incomplet, referindu-se doar la comentariile critice propriu-zise, nu şi la analizele unor practici, tendinţe etc. specifice perioadei postbelice.
Până la urmă m-am întors, resemnat, la formularea tradiţională, folosită (şi implicit verificată) de înaintaşi, Istoria literaturii române contemporane, căreia i-am adăugat anii luaţi ca reper: 1941-2000. Dar, repet, în esenţă cartea reprezintă un răspuns la întrebarea "ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul comunismului"? Consider că am datoria morală să povestesc ce s-a întâmplat, pentru că mi-a fost dat să fiu şi eu unul dintre martori. (Alex. Ştefănescu)